Momente dramatice trăite de jucătorii lui Dinamo! „Ne-ar fi linșat”. Suporterii au vrut să-i bată

Momente dramatice trăite de jucătorii lui Dinamo!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eșecul cu Chindia Târgoviște a declanșat un război intern și mai aprins în relația club – suporteri, la Dinamo. Imediat după meci, când jucătorii „câinilor” au plecat de la stadionul din Ploiești, fanii au atacat autocarul.

Povestea a fost relatată de Florin Prunea.”Nu credeam niciodată că putem trăi așa ceva într-o țară europeană. Ne-a fost încercuit autocarul, nu am avut pe unde să plecăm. Șoferul a întors la Balotești și a oprit în fața Poliție, a claxonat, dar nu era nimeni.  Atunci ne-am dat seama că e grav. Am ajuns la Săfica și am sunat la 112 și a venit cineva. Bine că suporterii nu au intrat în autocar. Probabil ne-ar fi linșat. Fac un apel către autorități. Probabil ca dacă va mai exista un alt episod, atunci se va întâmpla ceva rău. 

O parte dintre suporterii care au atacat vestiarul, au fost la mine în birou acum ceva timp. Am vorbit cu ei, mi-au spus că au familii și că nu sunt huligani. Dar aseară nu i-am recunoscut„, a declarat oficialul lui Dinamo la DigiSport.

Încă din timpul meciului, suporterii au început să își arate nemulțumirile. După ce au scandat din nou împotriva lui Ionuț Negoiță și a lui Bogdan Bălănescu, fanii dinamoviștilor au aruncat și câteva fumigene în teren, jocul fiind oprit pentru aproximativ un minut. Un moment tensionat a avut loc în apropierea minutului 70, la scorul de 3-1 pentru Chindia, când fanii veniți de la Târgoviște au ironizat gruparea bucureșteană, scandând „B-ul, B-ul!”. Imediat, fanii lui Dinamo au încercat să spargă bariera făcută de stewarzi, s-au împărțit pumni și picioare, însă jandarmii au intervenit rapid, iar lucrurile au rămas sub control.

De asemenea, fanii oaspeților au înjurat-o în mai multe rânduri și pe Petrolul Ploiești, echipa care își desfășoară meciurile de pe teren propriu pe Arena „Ilie Oană”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…